Pentru ca suntem destul de plimbareti din fire si profitam de fiecare oportunitate pentru a mai face o mini-vacanta...avem totusi un concediu anual pe care il planuim mai in amănunt si pentru care facem economii tot anul.
Acela care, când suntm intrebati:,, Unde pleacati anul acesta in vacanta?", este primul mentionat 😀.
Ei bine, noi pentru 2025, am zis sa incercam o experienta mai aparte si sa iesim putin din clasicul mers cu avionul intr-o locatie, cazat la 1 sau 2 hoteluri si explorat imprejurimile. Asa ca am ales o ,,vacanta pe apa". Si anume o croaziera de 7 zile pe Marea Mediterana. Luna septembrie, ni s-a parut ideala deoarece soarele nu mai are atata putere ca in iulie ori august si nici sezonul ploios nu ar fi trebuit sa fi inceput.
Am luat in considerare achizitionarea in particular atat a croazierei cat si a biletelor de avion insa am zis ca cel mai facil este sa apelam la o agentie pentru procurarea croazierei si sa ne ocupam noi doar de transport. In ziua de astazi stim cu totii cate optiuni primim la o simpla cautare pe internet asa ca probabil nu reușeam sa ne hotaram nici pana astazi.
Optiunea noastra a fost o agenție de turism din Iasi:
http://www.cruiseget.com/, de unde am primit recomandari foarte utile si astfel alegerea am facut-o destul de rapid: o croaziera de 7 zile cu plecare si întoarcere din portul Civitavecchia, Roma din Italia.
In ceea ce priveste transportul, deoarece intervalul de imbarcare pe vas era 11.00-17.00, am decis sa zburam catre Roma cu wizzair.com. Calatoria a durat aproximativ 2 ore asa ca inainte de ora 9.00 aterizasem deja pe Aeroportul Fiumicino. Zborul de dimineata este o alegere excelenta, mai ales pentru o prima experienta deoarece pot aparea intarzieri neprevazute si nu merita sa iti incepi vacanta cu temerea ca nu vei ajunge la timp.
Itinerariul croazierei alese a fost următorul:
Ziua | Portul | Sosire - Plecare
----------------------------------------
1. Civitavecchia, Roma Italia ⚓ - 19:00
2. Genova Italia 09:00 - 18:00
3. Marsilia Franta 09:00 - 18:00
4. Tarragona Spania 09:00 - 18:00
5. Valencia Spania 07:00 - 18:00
6. Zi de navigare pe Mare 0:00 - 0:00
7. Livorno Italia 08:00 - 20:00
8. Civitavecchia, Roma Italia 07:00 - ⚓
Pentru a afla totul despre experienta noastra de zi cu zi, va invitam sa accesati postarile fiecarei zile in parte si astfel sa descoperiti daca merita sa amanati ori chiar sa renuntati la "clasicele" vacante pentru una de acest gen.
